Newsflash

Rezultate căutare « valentin plătăreanu »


Medicina de familie și urgențele medicale

de Dr. Valentin PANTEA - mai 13, 2022

Nu înţeleg dorinţa unora de a inventa apa caldă, de a fi originali cu orice preţ și refuzul de a învaţă din experienţa celor, poate, mai buni decât noi.

Evaluarea unităţilor sanitare, în linie dreaptă

de Valentin-Florin Ciocan - apr. 29, 2022

ANMCS reia, începând cu luna iunie, evaluarea spitalelor publice și private înscrise în procesul de acreditare în cel de-al doilea ciclu.

Provocare de Paști

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 22, 2022

Se spune că omul s-a născut din maimuţe. Datele medicale actuale spun că nu ar fi posibil. Oare eu, ca medic, aș putea face drumul invers, și pornind de la cunoștinţele medicale să ajung la Creator?

Bob cu bob se face o plajă

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 15, 2022

Deși pare o acţiune simplă și rapidă, distribuirea pastilelor de iod prin intermediul medicilor de familie ar pune presiune în plus pe o specialitate care, în ultimii ani, a tot primit „mici activităţi suplimentare”.

Birocrația omoară medicina

de Dr. Valentin PANTEA - apr. 1, 2022

Înţeleg că orice stat are nevoie de un grad de birocraţie pentru a funcţiona, dar cred că trebuie înţeles și faptul că prea multe „hârtii” devin neproductive, încărcând inutil programul de muncă.

Omul este un animal diurn!

de Dr. Valentin PANTEA - mar. 25, 2022

Urmează să se schimbe ora, să trecem la ora de vară. Pentru mine, câștigul este mai mare decât deranjul provocat de această schimbare.

Alimentaţia modernă și sănătatea

de Dr. Valentin PANTEA - mar. 11, 2022

Medicina este un „organism viu” care evoluează. În alt fel și alte boli tratau părinţii și bunicii noștri, și altceva facem noi acum ca medici.

Sarea-n bucate și HTA

de Dr. Valentin PANTEA - mar. 4, 2022

Atunci când am pacienți cu HTA, le explic că ar fi recomandat să reducă semnificativ cantitatea de sare adăugată în mâncare, dar și să fie atenţi la sarea ascunsă în alimentele procesate.

Medicul de familie, faţă-n faţă cu COVID-19

de Dr. Valentin PANTEA - feb. 25, 2022

De ce am făcut și fac toate astea? Pentru că așa am învăţat în facultate de la profesorii mei.

Medicina de Familie în România

de Dr. Valentin PANTEA - feb. 18, 2022

Un sistem medical care acordă importanţă Medicinei de Familie este capabil să se ocupe mai eficient de cazurile severe. Putem spune același lucru și despre sistemul medical românesc?

Medic de familie undeva la ţară

de Dr. Valentin PANTEA - feb. 4, 2022

Sunt Valentin Pantea, medic primar Medicină de Familie undeva la ţară, în Bicăcel, judeţul Bihor, și vă propun o serie de povești medicale cu parfum local.

Medici din Chișinău, surprinși cu măști trucate pe Facebook

de Dorina Novac - ian. 11, 2022

Mai mulți medici de la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău au fost surprinși la un eveniment dedicat aniversării a celor 36 de ani de la fondarea instituției fără măști de protecție.

Alcoolul: prieten sau dușman?

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - feb. 5, 2021

Deși alcoolul reprezintă o parte importantă din cultura oamenilor de pe tot globul, este extrem de important ca lumea să fie informată despre impactul consumului de alcool asupra sănătăţii.

O operaţie pe cord deschis

de Candid STOICA - aug. 21, 2020

„Cadavrul Viu” nu este de fapt drama unui om, ci a unei întregi generaţii, care nu a mai putut suporta constrângerile societăţii respective.

Tratamentul complicaţiilor septice în patologia chirurgicală abdominală

de Dr. Valentina POP-BEGAN - sept. 13, 2019

Chirurgia colorectală de urgenţă în cancerul colonic se asociază cu o creștere a mortalităţii postoperatorii, legată de stadiul bolii.

SEPSISUL INTRAABDOMINAL la pacienţii chirurgicali cu infecţii oportuniste

de Dr. Valentina POP-BEGAN - iul. 19, 2019

Tuberculoza abdominală trebuie luată în considerare la pacienţii infectaţi cu HIV cu acuze abdominale. Diagnosticul este dificil de stabilit în perioada preoperatorie, iar la momentul internării boala este deja în faza complicaţiilor.

Istoricul iatrogeniei chirurgicale

de Dr. Valentina POP-BEGAN - iun. 28, 2019

Erorile medicale sunt mai evidente, dar nu neapărat mai evitabile, atunci când apar în specialităţile chirurgicale. O readucere a fenomenului în atenţia tuturor specialiștilor are drept scop diminuarea gravităţii evenimentelor adverse.

Beta 2 agoniști de scurtă durată în astmul bronșic

de Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN - iun. 28, 2019

În condiţiile unei aderenţe scăzute la tratamentul astmului, rezultatele studiilor recente sugerează folosirea combinaţiei budesonid-formoterol, la nevoie, în loc de formoterol, pentru un control mai bun al simptomatologiei.

Valentin Voyno-Yasenetsky și începuturile anesteziei regionale

de Dr. Bogdan PAVEL - iun. 14, 2019

Profesorul Voyno-Yasenetsky este unul dintre întemeietorii anesteziei regionale și ai chirurgiei septice.

Abordări ale mecanismelor sepsisului

de Dr. Valentina POP-BEGAN - apr. 26, 2019

Atenuarea răspunsului inflamator sistemic din sepsis, însoţit de dezechilibru homeostatic, reprezintă una dintre direcţiile de cercetare, cu implicaţii complexe.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe